Eminem

Eminem
Informaţii generale
Nume naştere	Marshall Bruce Mathers III
Alte nume	Slim Shady, King Mathers, Em
Data şi locul naşterii	1972/10/17 St. Joseph, Missouri, U.S.
Origine	Detroit, Michigan, U.S.
Gen muzical	Hip hop, Rap
Ocupaţie	Rapper, producător, actor
Ani de activitate	1996 – present [1]
Case de discuri	Mashin’ Duck Records Web Ent. Interscope Records Aftermath Ent. Shady Records Game Recordings
Interpretare cu	50 cent, D12, Dr. Dre, Akon, G-Unit, The Alchemist
Website	www.eminem.com

Eminem, născut sub numele Marshall Bruce Mathers lll, pe 17 octombrie 1972, în St. Joseph, Missouri este un rapper american care a vândut 75.000.000 de albume la nivel mondial .^[2]El a devenit faimos în 1999 odată cu lansarea albumului The Slim Shady LP, următorul album The Marshall Mathers LPa devenit cel mai bine vândut album rap din istorie.^[3]Pe 15 mai 2009 Eminem a lansat albumul Relapse, primul album de studiou de după Encore din 2004.

//

[modifică] Biografie

[modifică] 1972-1997

Şi-a petrecut cea mai mare parte a copilăriei atât în oraşul în care s-a născut, cât şi în Detroit. Atras fiind de muzica rap încă din adolescenţă, Eminem a început să cânte de la vârsta de 14 ani, repetând în subsolul casei unui coleg de şcoală. Cei doi şi-au luat numele de scena Manix şi M&M (Marshall Mathers), schimbat în scurt timp în Eminem. Pentru a putea trece peste piedicile şi concepţiile rasiste cum că albii nu cântă rap, s-a hotărât că modul cel mai uşor de a caştiga audienţa în lumea « underground » este de a face battle cu alţi rapperi, în cluburi. Deşi nu a fost acceptat imediat, în timp a devenit atât de popular încât oamenii îl provocau pentru a îşi face un renume ei înşişi.

Controversele rezultate din versurile sale au reprezentat cea mai bună reclamă pe care orice muzician şi-ar fi dorit-o. Nu a mai existat un rapper de rasă caucaziană care să aibă succesul său. Toate acestea i-au oferit o platformă inaccesibila altora, poate la fel de talentaţi rapperi afro-americani. Deşi un bun producător, talentele sale au fost mereu umbrite de prezenţa sa media, prezenţă ce combina elemente de geniu neînteles. Mesajele sale se refereau la tineretul dezafectat care are puţine modele în lumea rap la care să se raporteze. Sinuciderea unchiului său a determinat ieşirea sa pe o scurtă perioadă din lumea muzicii rap, dar s-a întors şi a început să primească oferte de a forma grupuri. Pentru prima dată s-a alăturat formaţiei New Jacks, apoi formaţiei Soul Intent de unde a scos prima melodie, în 1995. Un rapper pe nume Proof, alături de care a cântat Eminem, l-a placut atât de mult încât l-a invitat să formeze un grup. Acestui grup i s-au alăturat câţiva prieteni şi au alcătuit D12, format din şase membri, fiecare având proiectul său solo.

Naşterea primului său copil a pus, din nou, cariera sa pe planul doi fiind nevoit să lucreze pentru a avea grija de familia lui. Acest lucru a determinat începutul compoziţiilor de texte cu conţinut explicit, arătându-si astfel nefericirea şi tristeţea. Un album de debut în 1996 – “ Infinite” a deviat ruta sa artistică însă a primit şi ceva laude comparându-l cu Nas şi AZ. Apoi a creat “Slim Shady”, un alter ego, deoarece i s-a făcut frică să cânte despre ceea ce simte. Scriind despre sentimentele sale, a avut mult material în acelaşi an, atunci când mama sa a fost acuzată de abuz mental şi fizic asupra fratelui său mai mic. Anul urmator prietena sa l-a părăsit şi i-a interzis să mai viziteze copilul, aşa că a fost obligat să se mute înapoi cu mama sa, experienţă care i-a mărit ura pentru ea. Ceea ce scria devenea din ce în ce mai rău, dar asta după începutul abuzului de alcool şi de droguri (somnifere – din cauza stresului nu mai putea sa doarmă şi a fost nevoie sa apeleze la medicamente, dar a devenit dependent).

O tentativa de sinucidere ratată a fost ultima picătură, apoi a realizat că singurul mod de a evada din viaţa sa atât de tristă era să se ocupe serios de muzică. A scos LP-ul “Slim Shady” plin de spirit, vesel, amuzant şi provocator. Făcând o impresie foarte bună, nu numai prin modalitatea sa de a cânta rap nazal ci şi prin culoarea pielii, a fost numit “marea speranţă albă”.

După cum spune « legenda », Dr. Dre i-a descoperit caseta pe treptele casei de producţie Interscope, însa în realitate, Eminem a ocupat locul doi la un concurs de freestyle, în 1997. Concursul se chema Rap Olympics MC Battle şi a avut loc în Los Angeles. După concurs i s-a cerut un demo. După o lună Dr. Dre a ascultat demo-ul lui Eminem. Dre a fost mai uimit de culoarea pielii decât de talentele sale. După nici o ora din prima întalnire înregistrau deja “My Name Is”. Dre a fost de acord să-i producă albumul şi au scos melodia “Just Don’t Give a Fuck” pentru a-şi face reclamă albumului. S-a împăcat cu prietena sa, cu care s-a căsătorit în 1998, iar Interscope il promova ca pe discipol al lui Dre. O apariţie pe Kid Back’s Devil Without a Cause l-a ajutat să-şi îmbunătăţească imaginea şi să devină mult mai cunoscut.

[modifică] 1998–1999: The Slim Shady LP

Cel mai bine-vândut LP al lui Eminem vine în anul 1999, având marele hit (atât melodie cât şi videoclip) “My Name Is”, plus “Guilty Conscience”, ce i-au adus în următorul an câştigarea de trei ori a discului de platină. Devenind foarte vizibil, critici numeroase au apărut la adresa versurilor şi continutului explicit.

Discipol al lui Dr. Dre, rapperul Eminem devine în 1999 unul dintre cei mai controversaţi rapperi din branşă. Folosind bit-uri inteligente şi având un talent incredibil de a da frâu liber sentimentelor şi întâmplărilor nefericite ce i-au ocupat toată copilaria, succesul său devine cel mai mare succes de la debutul solo al lui Dr. Dre, cu şapte ani în urmă.

[modifică] 2000–2001: The Marshall Mathers LP

LP-ul “ The Marshall Mathers” a apărut în vara anului 2000, apropiindu-se de două milioane de copii numai în prima săptămână – cel mai bine vândut album rap din toate timpurile. Din păcate acest succes a dus la şi mai multe controverse. Printre incidente se pot aminti o ceartă în versuri cu Christina Aguilera, un proces cu mama sa, plus un scandal într-un bar din Detroit după ce şi-a văzut soţia sărutându-se cu altul. Albumul său a rezistat foarte multă vreme în topul preferinţelor publicului. Criticile media pe baza textelor explicite din “Kill You” şi “ Kim” cresc. Acestea au fost ultimele melodii ce au pus capăt căsătoriei (în aceste melodii explicând cum îşi va ucide soţia). Înainte de divorţ a mai existat o tentativă de sinucidere.

Premiile Grammy i-au nominalizat albumul de mai multe ori şi pentru a le închide gura criticilor, Eminem l-a invitat pe Elton John în duet în aceasta ceremonie. În 2001 s-a refăcut D12, scoţând un album cu aceştia. A încercat să ignore eforturile mamei sale de a-l enerva, cu replica de album a acesteia. După turneul cu D12, a facut filmul “8 Mile”, film bazat pe viaţa sa, regizat de “fanul” său Curtis Hanson (Wonder Boys). Succesul filmului nu s-a lăsat aşteptat: pelicula a încasat peste 100 de milioane de dolari numai în America, iar melodia de pe coloana sonoră a filmului, “Lose Yourself”, i-a adus acestuia un premiu Oscar.

[modifică] 2002–2003: The Eminem Show

Puteţi îmbunătăţi această secţiune, extinzând-o. Mai multe informaţii ar putea fi găsite pe pagina de discuţii sau la cereri de extindere.

În 2002 a reapărut pe scenă cu “Without Me”, melodie ce-i ataca pe Moby şi pe Limp Bizkit, şi sărbătoarea reintrarea sa în lumea muzicii. Melodia “Cleanin’ Out My Closet” a arătat copilaria sa disfuncţională şi a explicat ura pe care o poartă pentru mama sa.

[modifică] 2004–2005: Encore

Puteţi îmbunătăţi această secţiune, extinzând-o. Mai multe informaţii ar putea fi găsite pe pagina de discuţii sau la cereri de extindere.

[modifică] 2005–2008: Pauza

Puteţi îmbunătăţi această secţiune, extinzând-o. Mai multe informaţii ar putea fi găsite pe pagina de discuţii sau la cereri de extindere.

După ce a anunţat că se va retrage, Eminem a scos un nou album în 2006 “Eminem Presents The Re-Up”, în care îi lansează pe câţiva tineri rapperi. Cel mai promiţător părând să fie Stat Quo.

[modifică] 2008–2009:Relapse, Relapse Refill and Relapse 2

Eminem a publicat recent un nou album, Relapse Refill. El a spus ca acesta a fost facut special pentru fani.

Puteţi îmbunătăţi această secţiune, extinzând-o. Mai multe informaţii ar putea fi găsite pe pagina de discuţii sau la cereri de extindere.

In 2010 a castigat premiul Grammy pentru ‘Cel mai bun album rap’pentru albumul Relapse, si pentru ‘Cea mai buna performanta duo sau grup’ pt melodia Crack a bottle interpretata impreuna cu Dr.Dre si 50 cent.A mai fost nominalizat la sectiunea ‘Cea mai buna performanta rap solo’ cu melodia Beautiful.

[modifică] Discografie

• 1996 – Infinite

• 1997 – Slim Shady EP

• 1999 – Slim Shady LP

• 2000 – Marshall Mathers LP

• 2001 – D12 – Devils Night

• 2002 – The Eminem Show

• 2002 – 8 Mile

• 2003 – Straight From The Lab EP

• 2004 – D12 World

• 2004 – Encore

• 2005 – Curtain Call (Greatest Hits)

• 2006 – Eminem Presents The Re-Up

• 2009 – Relapse

• 2009 – Relapse : Refill

• 2010 – Relapse 2

• 2010 – Recovery

[modifică] Referinţe

1. ^ allmusic.com – Eminem Discography
2. ^ Eminem blogsite
3. ^ „Eminem Bounces Britney From Top Spot”. Rolling Stone. http://www.rollingstone.com/news/story/5923810/eminem_bounces_britney_from_top_spot. Accesat la 2008-04-23.

Céline Dion

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Céline Dion
Céline Dion interpretând melodia „Taking Chances” în cadrul unui concert susţinut la data de 19 august, 2008 în Bell Centre, Montreal, Canada.
Informaţii generale
Nume naştere	Céline Marie Claudette Dion
Data şi locul naşterii	30 martie 1968 (1968-03-30) (42 de ani) Charlemagne, Quebec, Canada
Origine	Montreal, Quebec, Canada
Gen muzical	Pop, pop-rock
Ocupaţie	Cântăreaţă, textieră, compozitoare
Tipul de voce	Soprană
Ani de activitate	1980 – 2000; 2002 – prezent
Case de discuri	550/Epic/Sony (1986 – 2004) Epic (2004-2007) Sony/Columbia (2007 – prezent)
Website	www.celinedion.com

Céline Marie Claudette Dion (n. 30 martie 1968, Charlemagne, Quebec), deţinătoare a Ordinului Canadei şi a Ordinului Naţional al Québecului, este o cântăreaţă de muzică pop, textieră şi actriţă.^[1][2] S-a născut într-o familie numerosă, având o situaţie financiară precară. A devenit cunoscută în lumea francofonă dupa ce René Angélil, ce urma să-i devină soţ, şi-a ipotecat casa pentru a-i finanţa producerea primul album. În 1990 a lansat Unison, material discografic ce i-a adus popularitatea în America de Nord şi în alte ţări anglofone.^[3]

Dion a devenit cunoscută în anii 80 după câştigarea concursurilor Yamaha World Popular Song Festival şi a Eurovisionului.^[4][5] A urmat lansarea mai multor albume în limba franceză, iar în 1986 a semnat un contract cu Sony Records. În anii 90 a obţinut succes la nivel mondial dupa lansarea câtorva materiale discografice de succes în engleză şi franceză, devenind unul din cei mai bine vânduţi cântăreţi din istoria muzicii.^[6][7] În anul 1999, Dion a decis să se retragă pentru o perioadă din industria muzicală pentru a petrece mai mult timp cu familia, soţul ei fiind diagnosticat cu cancer.^[8][7] A revenit în 2002 în atenţia publică şi a semnat în acelaşi an un contract pe 3 ani (care s-a extins ulterior la o perioadă de aproape 5 ani) pentru a apărea de 5 ori pe săptămână în spectacole organizate la Caesars Palace, Las Vegas.^[9][10]

Muzica lui Dion a fost influenţată de o mare varietate de genuri muzicale: de la rock şi R&B la gosspel şi muzică clasică. Deşi lansările sale au primit recenzii variate, cântăreaţa este cunoscută în special pentru abilităţile sale vocale.^[11][12][13] În 2004, după ce albumele sale au fost comercializate în peste 175 de milioane de copii, Dion a primit în cadrul premiilor World Music Awards distincţia Chopard Diamond Award pentru că a devenit cea mai bine vândută cântăreaţă a tuturor timpurilor.^[14][15] În aprilie 2007, Sony BMG a anunţat că vânzările materialelor discografice ale lui Dion au depăşit 200 de milioane de copii.^[16]

//

[modifică] Biografie

[modifică] Viaţa timpurie

Céline Dion este cel mai mic dintre cei paisprezece copii ai cuplului Adhémar Dion şi Thérèse Tanguay, amândoi având descendenţe canadiano-franceze. Interpreta a fost crescută ca o romano-catolică în oraşul Charlemagne din Quebec, Canada.^[17][7] Deşi familia ei a întâmpinat dificultăţi materiale, cântăreaţa declară că a avut parte de un cămin fericit.^[18] Muzica a reprezentat o parte importantă din viaţa lor (prenumele „Céline” provine de la piesa omonimă lansată de Hugues Aufray cu doi ani înaintea naşterii ei^[19]), aceasta crescând alături de celelalte rude în barul părinţilor, Le Vieux Baril. Încă din copilărie, Dion îşi dorea să interpreteze cântece.^[11] Într-un interviu din 1994 acordat revistei People, Dion a declarat: „Îmi lipsesc familia şi casa mea, dar nu regret că mi-am pierdut adolescenţa. Aveam un singur vis: să devin cântăreaţă.”^[20]

La vârsta de doisprezece ani, Dion a compus împreună cu mama şi cu fratele ei, Jacques, prima sa piesă intitulată „Ce n’était qu’un rêve”.^[17] Michel Dondalinger Dion, un alt frate de-al ei, a trimis compoziţia lui René Angélil, manager muzical, după ce i-a descoperit numele pe coperta unui album de Ginette Reno.^[21] Angélil a fost impresionat de vocea lui Dion şi a decis s-o transforme într-un star.^[17] Acesta şi-a ipotecat casa pentru a obţine banii necesari finanţării primului ei album, La voix du bon Dieu, ce a ajuns pe primul loc în clasamentul local, propulsând-o pe Dion la statutul de star în Quebec. În 1982 a participat la concursul Yamaha World Popular Song Festival din Tokyo, Japonia, câştigând premiul pentru Cel mai bun interpret şi medalia de aur pentru „Cel mai bun cântec” acordată piesei „Tellement j’ai d’amour pour toi”.^[21]

În 1983, Dion a devenit prima artistă canadiană care a câştigat discul de aur în Franţa pentru vânzările cântecului „D’amour ou d’amitié”. În acelaşi an, interpreta a câştigat numeroase distincţii în cadrul premiilor Félix Awards, inclusiv pentru Cea mai bună cântăreaţă feminină şi Descoperirea anului.^[9][21] Succesul în ţările europene a venit odată cu participarea la Eurovision pentru Elveţia cu piesa „Ne partez pas sans moi” şi câştigarea concursului desfăşurat în 1988 la Dublin, Irlanda.^[22] Totuşi, succesul american întârzia să apară, în mare parte din cauză că Dion cânta numai în limba franceză.^[23] La vârsta de optsprezece ani, după ce l-a vazut pe Michael Jackson într-un spectacol, Dion i-a spus lui Angélil că doreşte să ajungă o celebritate la fel ca acesta.^[24] Deşi era încrezător în talentul ei, managerul considera că imaginea lui Dion trebuia îmbunătăţită pentru o promovare internaţonală.^[17] Interpreta a ieşit din atenţia publică pentru câteva luni, timp în care a făcut o operaţie la dantură şi s-a înscris la „École Berlitz” pentru a studia limba engleză.^[3]

[modifică] Debutul (1990 – 1992)

La doi ani după ce a învăţat limba engleză, Dion şi-a făcut debutul pe piaţa muzicală anglofonă cu albumul Unison (1990).^[21] Pentru acesta, a colaborat cu mulţi muzicieni cunoscuţi, printre care Vito Luprano şi producătorul canadian David Foster.^[11] Albumul a fost în mare influenţat de muzica soft rock a anilor ’80, care s-a potrivit în formatul adult contemporary al radiourilor. Unison s-a dovedit a fi un succes printre criticii de specialitate: Jim Faber de la Entertainment Weekly a descris puterea vocală a lui Dion ca fiind „delicios de simplă”.^[25] Stephen Erlewine de la Allmusic a declarat debutul artistei ca fiind un „debut american sofisticat, excepţional”.^[26] De pe album au fost promovate „(If There Was) Any Other Way”, „The Last to Know”, „Unison”, şi „Where Does My Heart Beat Now”, o baladă soft-rock cu un tempou mediu pe care s-au făcut prezente acorduri de chitară electrică. Ultima, a devenit primul single al lui Dion care a atins top 10 în Billboard Hot 100, ajungând pe locul 4. Albumul a dovedit că popularitatea artistei era în creştere în Statele Unite, Europa şi Asia.

În 1991, Dion a avut o parte solo în „Voices That Care”, o piesă înregistrată ca tribut pentru soldaţii care luptau în Războiul din Golf, în operaţiunea Furtună în deşert. Adevăratul succes internaţional al cântăreţei a început odată cu duetul cu Peabo Bryson pentru filmul Disney, Frumoasa şi bestia (1991).^[4] Cântecul a reprezentat direcţia muzicală pe care Dion avea s-o folosească în viitor: balade cu influenţe clasice, având o instrumentare liniştită. Atât un succes din punct de vedere al recenziilor cât şi din punct de vedere comercial, piesa a devenit al doilea hit de top 10 în Statele Unite, câşting premiul Oscar pentru „Cel mai bun cântec original” şi premiul Grammy pentru „Cea mai bună interpretare pop vocală a unui duo sau grup”.^[27] „Beauty and the Beast” a fost inclus pe albumul lui Dion din 1992, Celine Dion, care, la fel ca cel de debut, a avut o puternică influenţă rock, combinată cu elemente din muzica soul şi clasică. Datorită primul single şi colaborarii cu Foster şi Diana Warrenn, albumul a fost la fel de bine primit ca Unison. Alte piese de pe album, care au avut un succes moderat sunt „If You Asked Me To” (un cover după cântecul lui Patti LaBelle din filmul Licence to Kill din 1989) care a ajuns pe locul 4 în Statele Unite, „Love Can Move Mountains” şi „Nothing Broken But My Heart”.

În aceeaşi perioadă, Dion a lansat albumul în limba franceză Dion chante Plamondon (1991). Majoritata pieselor de pe album sunt cover-uri, cu toate că au fost inluse şi patru cântece noi „Des mots qui sonnent”, „Je danse dans ma tête”, „Quelqu’un que j’aime, quelqu’un qui m’aime” şi „L’amour existe encore”. A fost lansat iniţial numai în Canada şi Franţa în 1991-1992, dar a fost lansat internaţional în 1994, fiind primul ei album în franceză care a fost astfel promovat. „Un garçon pas comme les autres (Ziggy)” a devenit un hit uriaş în Franţa, atingând locul 2 şi primind discul de aur. Până în prezent, Dion chante Plamondon s-a vândut în peste 1.5 milioane de exemplare.

În numai un an, datorită albumelor Unison şi Céline Dion şi altor apariţii în mass-media, Dion a devenit o celebritate în America de Nord, atigându-şi unul din obiective: succesul în piaţa anglofonă.^[23] Totuşi, în timp ce avea un succes crescând în Statele Unite, fanii francezi şi canadieni au criticat-o pentru neglijenţa cu care i-a tratat.^[27][28]Artista a fost însă apreciată, când, după ce a câştigat premiul „Aristul englez al anului” la premiile Félix, l-a refuzat, spunând că ea este şi va fi un artist francez, şi nu unul englez.^[3][29] Pe lângă succesul comercial, au apărut şi schimbări în viaţa amoroasă a acesteia: Angélil, managerul acesteia care era cu 26 de ani mai mare, a devenit iubitul ei. Cei doi s-au temut că publicul nu va fi de acord cu relaţia lor, hotărându-se să o păstreze secretă. ^[30]

[modifică] Succesul mondial (1993 – 1995)

În 1993, Dion şi-a făcut publice sentimentele pentru managerul ei, numindu-l „culoarea iubirii (ei)” în secţiunea de dedicaţii al celui de-al treilea album al ei în engleză, The Colour of My Love (rom. – „Culoarea iubirii mele”). Însă, în loc să fie criticaţi, fanii au fost de acord cu relaţia.^[11] În cele din urmă, Angélil şi Dion şi-au unit destinele printr-o nuntă extravagantă în decembrie 1993, care a fost transmisă în direct la televiziunea canadiană.

Fiindu-i dedicat iubitului ei, tema albumului a fost repezentată de iubire.^[31] A devenit cel mai de succes album al ei de până atunci, vânzând mai mult de şase milioane de exemplare în Statele Unite, două milioane în Canada, ajungând pe locul 1 în mai multe ţări, printre care Australia, Canada şi Marea Britanie. De pe album a fost lansat hitul „The Power of Love” (o reînregistrare a piesei lui Jennifer Rush din 1985), care a atins locul 1 în topurile din S.U.A., Canada şi Australia. Piesa a fost cântecul ei semnătură până când a atins noi culmi ale succesului la sfârşitul anilor ’90.^[23] Single-ul „When I Fall in Love”, un duet cu Clive Griffin, a avut succes moderat în clasamentele nord americane şi a fost nominalizat la două premii Grammy, câştigând unul.^[32] Acest album a devenit primul succes adevărat al lui Dion în Europa, în special în Marea Britanie. The Colour of My Love şi cântecul „Think Twice” au ocupat primul loc în clasamentele britanice simultan, timp de cinci săptămâni consecutive. „Think Twice”, care a staţioat pe prima poziţie timp de şapte săptămâni, a devenit al patrulea single al unei artiste care s-a vândut în mai mult de un milion de exemplare în Regatul Unit,^[33] iar albumul a primit cinci discuri de platină pentru cele două milioane de copii vândute.

Dion şi-a menţinut rădăcinile franceze, continuând să lanseze albume francofone între fiecare lansare de album anglofon.^[34] În general, acestea au avut o verosimilitate mai mare decât albumele ei în engleză.^[28] În 1994 a lansat À l’Olympia, un album live înregistrat în timpul unuia dintre concertele lui Dion de la Teatrul Olympia din Paris din acelaşi an. Un singur cântec a promovat albumul, varianta live a piesei „Calling You”, acesta ajungând pe locul 75 în topul francez. D’eux (cunoscut sub numele The French Album în Statele Unite) a fost lansat în 1995, şi a devenit cel mai bine vândut album în franceză, al tuturor timpurilor.^[34] Jean-Jacques Goldman a scris şi produs majoritatea albumului, obţinând succese ca „Pour que tu m’aimes encore” şi „Je sais pas”. Ambele piese au atins prima poziţie în Franţa, iar „Pour que tu m’aimes encore” a devenit un hit de top 10 în Regatul Unit, un fenomen rar pentru un cântec în franceză. Aceste cântece au devenit mai târziu „If That’s What It Takes” şi „I Don’t Know” pe următorul album în engleză a lui Dion, Falling into You.

Mijlocul anilor 1990 a reprezentat o perioadă de tranziţie în stilul muzical al artistei, îndepărtându-se de puternicele influenţe rock, abordând un stil pop/soul (cu toate că chitara electrică a rămas o parte esenţială în muzica ei). Cântecele ei începeau cu o melodie delicată cu o instrumentare uşoară, atingând un puternic punct culminant, etalându-şi atunci puterea vocală.^[35] Aceast nou stil a primit recenzii mixte de la criticii muzicali, Arion Berger de la Entertainment Weekly acuzând-o că preferă „acrobaţii vocale” pentru a „mulţumi publicul”.^[36] Ca rezultat, a început să fie comparată cu artiste precum Whitney Houston şi Mariah Carey.^[37] Potrivit unor critici, The Colour of My Love nu a fost consistent cu temele abordate pe albumele anterioare.^[38][31] Totuşi, deşi criticile au fost diferite, lansările artistei au continuat să aibă un succes uriaş în clasamente, iar în 1996 a câştigat premiul World Music Award pentru „Cel mai bine vândut artist canadian al anului” pentru a treia oară. La mijlocul anilor ’90, a devenit unul din cei mai bine vânduţi artişti din lume.^[39]

[modifică] Succesul absolut (1996 – 1999)

Cel de-al patrulea album de studio în limba engleză al intepretei, intitulat Falling into You (1996) a marcat o evoluţie majoră atât pe plan comercial cât şi muzical. Pentru a fi un disc cât mai comercial cu putinţă, producătorii săi au combinat multe elemente precum pasajele orchestrale de mare fineţe, incantaţiile şi motivele africane, aceste metode fiind considerate la vremea respectivă îndrăzneţe şi revoluţionare. Instrumente muzicale precum vioara, chitara spaniolă, trombonul sau saxofonul au pus bazele unor melodii originale. Deasemenea, cântecele extrase pe disc single erau compuse în diferite stiluri muzicale. Liniile melodice ale pieselor „Falling into You” şi „River Deep – Mountain High” (preluare după Tina Turner) erau structurate predominant cu ajutorul instrumentelor de percuţie; Cântecele „It’s All Coming Back to Me Now” şi „All by Myself” (variante reînregistrate după versiuni anterioare promovate de Jim Steinman, respectiv Eric Carmen) prezentau o atmosferă diferită bazată pe ritmuri de muzică soft rock, care se armonizează cu instrumente clasice precum pianul; Discul single de renume internaţional „Because You Loved Me”, compus de către Diane Warren, a fost o baladă inclusă pe coloana sonoră a filmului Personal şi Confidenţial (1996).

Din punct de vedere al recenziilor primite din partea criticilor de specialitate, albumul Falling into You este unul dintre cele mai aclamate materiale discografice ale lui Dion. În timp ce Dan Leroy îl consideră similar cu înregistrările anterioare ale interpretei, Stephen Holden de la The New York Times şi Natalie Nichols de la Los Angeles Times au criticat-o pe Celine pentru faptul că vocea sa nu exprima emoţie. Alţi critici, precum Chuck Eddy de la Entertainment Weekly, Stephen Thomas Erlewine de la AMG şi Daniel Durchholz au numit albumul „fascinant”, „captivant”, „pătimaş”, „stilat” şi „foarte bine produs”. Falling into You a devenit cel mai aclamat album al interpretei, atât din punct de vedere critic, dar şi comercial, obţinând poziţia maximă în multe ţări, fiind considerat unul dintre cele mai comercializate albume de muzică din istoria omenirii. Discul a câştigat două premii Grammy, la categoriile „Albumul anului” şi „Cel mai bun album de muzică pop”. Statutul de celebritate a lui Dion a fost confirmat în momentul în care a fost selecţionată pentru a cânta piesa „The Power of the Dream” în cadrul ceremoniei de deschidere a Jocurilor Olimpice de vară din 1996, care au avut loc în Atlanta, S.U.A.. În luna martie a aceluiaşi an, Dion a început turneu de promovare, intitulat Falling into You Tour, format din peste o sută patruzeci de concerte susţinute în diferite regiuni pe parcursul unui an.

Céline Dion a lansat albumul de studio Let’s Talk About Love în anul 1997 ca o continuare a discului Falling into You. Înregistrările pentru acest material discografic au avut loc în diferite studiouri in Londra, New York şi Los Angeles, iar la procesul de creaţie s-au alăturat invitaţi speciali precum Barbra Streisand în duetul „Tell Him”, formaţia Bee Gees pentru „Immortality” şi tenorul cu renume internaţional Luciano Pavarotti pentru „I Hate You Then I Love You”. Printre ceilalţi muzicieni care au colaborat la producerea albumului se numără şi Carole King, George Martin şi cântăreaţa cu origini jamaicane Diana King, care a înregistrat pasaje de raggae pentru cântecul „Treat Her Like a Lady”. Precum sugerează titlul albumului, „dragostea” este motivul principal prezent în versurile cântecelor de pe disc. Totuşi, aceasta capătă diferite forme, de la „dragostea frăţească” la „dragostea pentru apropiaţi”, în cântecele „Where Is the Love” respectiv „Let’s Talk About Love”. Cel mai de succes disc single promovat de pe acest album a fost balada clasică „My Heart Will Go On”, compusă de James Horner şi produsă de către Horner şi Walter Afanasieff. Fiind inclus pe coloana sonoră a filmului Titanic, cântecul a devenit rapid hit, clasându-se pe prima poziţie în clasamentele de specialitate din întreaga lume, fiind considerat, cel mai reprezentativ cântec al lui Dion. Discurile single „My Heart Will Go On” şi „Think Twice” i-au adus cântăreţei recordul pentru cele mai de succes cântece consecutive, fiind comercializate în peste un milion de exemplare numai în Regatul Unit. Pentru a promova albumul Let’s Talk About Love, Céline Dion a concertat în diferite regiuni ale Europei, Asiei, Australiei şi Americii de Nord în anii 1998 şi 1999.

La finele anilor 1990, Dion a lansat două materiale discografice care s-au dovedit a fi de succes – albumul de colinde These Are Special Times (1998) şi albumul de compilaţie All the Way… A Decade of Song (1999). Discul These Are Special Times conţine câteva cântece create de către Dion, Ric Wake şi Peter Zizzo colaborând cu ea pentru piesa Don’t Save It All For Christmas Day. Influenţele clasice sunt foarte proeminente pe acest album, aranjamentele orchestrale fiind prezente în toate compoziţiile. Duetul cu muzicianul R. Kelly, intitulat „I’m Your Angel” a debutat pe prima poziţie în mai multe clasamente de specialitate pe plan internaţional, devenind unul dintre cele mai de succes cântece ale interpretei. Pe albumul All the Way… A Decade of Song au fost incluse cele mai de succes cântece ale interpretei, dar şi câteva piese noi precum discul single „That’s the Way It Is”, o preluare după Roberta Flack intitulată „The First Time Ever I Saw Your Face” dar şi un duet cu Frank Sinatra, „All the Way”. Până la finele anilor 1990, Céline Dion vânduse peste 100 de milioane de albume pe plan internaţional şi câştigase zeci de premii. Statutul ei de „divă a muzicii conteporane” a fost confirmat în momentul în care postul de televiziune VH1 a contactat-o pentru a-i oferi oportunitatea de a apărea pe albumul Divas Live, alături de interprete renumite precum Aretha Franklin, Gloria Estefan, Shania Twain şi Mariah Carey. Dion a concertat şi în Modena, Italia, pentru compania PBS, în cadrul unui concert intitulat Pavarotti and Friends, alături de cântăreţi precum The Corrs, Jon Bon Jovi, Spice Girls şi Vanessa Williams. În anul 1998, Dion a primit două distincţii din partea autorităţilor din Canada: „Ordinului Naţional al Québecului” şi „Ordinului Naţional Canadian pentru Realizări Deosebite pe Scena Internaţională a Muzicii Contemporane”. Un an mai târziu, ea a fost introdusă în Canadian Broadcast Hall of Fame şi a primit o stea pe Aleea celebrităţilor canadiene. Deasemenea, ea a câştigat un premiu Grammy, la categoria „Cea mai bună interpretă de muzică pop” iar hitul „My Heart Will Go On” a fost numit „Cântecul anului 1998” (piesa a câştigat patru premii Grammy, două dintre ele fiind însă acordate producătorilor).

[modifică] Perioada de tranziţie (2000 – 2002)

[modifică] Revenirea în atenţia publicului (2002 – 2003)

[modifică] Evoluţia muzicală şi «A New Day… Live in Las Vegas» (2003 – 2007)

La începutul anului 2002, Dion a anunţat că a semnat un contract pe durata a trei ani pentru şase sute de spectacole desfăşurate la Colosseumul de la Caesars Palace din Las Vegas, Nevada timp de cinci zile pe săptămână.^[40] Această decizie a fost numită „cea mai inteligentă strategie de marketing din ultimii ani făcută de un artist major”, luând în considerare eşecurile comerciale ale precedentelor lansări ale cântăreţei.^[41] Dion a aprobat această idee după vizionarea spectacolului O de Franco Dragone când Dion luase o pauză de la studioul de înregistrări. Cântăreaţa a început spectacolul pe 25 martie 2003 pe o scenă cu 4000 de locuri proiectată pentru acest eveniment. În A New Day… erau incluse, pe lângă interpretările celor mai cunoscute cântece ale lui Dion, coregrafii şi efecte vizuale organizate de Dragone. Criticul Mike Weatherford a declarat că la început, a simţit că artista nu era aşa de relaxată cum ar fi trebuit să fie, probabil din cauza recuzitei prezentă excesiv pe scenă.

[modifică] Era «Taking Chances» (2007 – prezent)

[modifică] Stilul muzical

[modifică] Influenţe

[modifică] Vocea Celinei Dion

[modifică] Genuri adoptate

[modifică] Aprecieri critice

==Viaţa particulară==A fost intre anii 1986-1992 impreuna cu actorul Brad Pitt care a inselato cu o alata actrita. dupa care a fost impreuna cu micharl jackson 3 ani jumatate.

[modifică] Alte activităţi

Dion a devenit o întreprinzătoare când a deschis restaurantul ei de franciză „Nickels” în 1990. Apoi a dezbrăcat interesul ei de lanţul şi din 1997 nu mai este legată cu el. Céline Dion posedă şi o linie a parfumelor produse de Coty, Inc. şi a ochelarilor^[42][43][44]. În octombrie 2004, companie naţională canadiană de transport aerian Air Canada a angajat Dion pentru a-i ajuta în nouă campanie promoţională întrucât compania a dezvăluit o serie a produselor in-flight noi şi uniformele noi ale personelului. „You and I”, o piesă cântată de Dion pentru o serie a publicităţilor, a fost scrisă de directorii publicitari ai Air Canada^[45]. Céline Dion a semnat contractul cu Coty pentru a lansa o linie a parfumelor anunţate cu numele ei. De la 2002, Aromele Céline Dion au dobândit peste 500 de milioane de dolari în vânzări cu bucată^[46].

[modifică] Turnee

[modifică] Videografie

[modifică] Premii şi nominalizări

[modifică] Premii pentru cariera în muzică

[modifică] Discografie

Pentru detalii, vezi Discografia albumelor de Céline Dion sau Discografia discurilor single de Céline Dion.

[modifică] Cântece care au atins prima poziţie

An	Single	Album	Poziţia maximă
1993	„The Power of Love”	The Colour of My Love	1	1	4	3	1
1994	„Think Twice”		14	95	1	3	1
1995	„Pour que tu m’aimes encore”	D’eux	-	-	7	1	-
	„Je sais pas”		-	-	-	1	-
1996	„Because You Loved Me”	Falling into You	1	1	5	19	1
1997	„My Heart Will Go On”	Let’s Talk About Love	14	1	1	1	1
1998	„I’m Your Angel”	These Are Special Times	37	1	3	97	31
2000	„I Want You to Need Me”	All the Way… A Decade of Song	1	-	-	-	-
2001	„Sous le vent”	Seul	14	-	-	1	-
2003	„I Drove All Night”	One Heart	1	45	27	22	22
2007	„Et s’il n’en restait qu’une (je serais celle-là)”	D’elles	-	-	-	1	-
		Hituri #1	4	4	2	5	4

Premii